Genul Cymbidium include 52 specii botanice, cu frunze persistente, ce apartin familiei Orhidaceae. Denumirea genului provine de la cuvantul latin pentru barca (cymba).

Din punct de vedere morfo-fiziologic, speciile genului Cymbidium sunt erbacee, perene, insa formeaza ramificatii anuale. Sunt cunoscute specii care ocupa statiuni corticole (pe scoarta arborilor), in scorburi, in humus, sau specii tericole (ce cresc pe sol). In general, noile cresteri radiculare apar pe plantele tinere, dezvoltarea acestora pentru bulbii vechi fiind un eveniment mai rar. Tulpina speciilor de Cymbidium este scurta, si conecteaza pseudobulbii, care reprezinta de fapt ramificatii ingrosate ale tulpinii. La separarea pseudobulbilor vechi de specimenul principal, poate aparea fenomenul dezvoltarii unor cresteri ramificante noi si, in acest fel, regenerarea unei noi plante. Datorita cresterii multidirectionale a tulpinii (un pseudorizom, in acest caz), speciile genului Cymbidium sunt considerate simpodiale (prin opozitie cu cresterea mnopodiala, unidirectionala, ca in cazul speciilor genurilor Vanda si Phalaenopsis, printre cele mai cunoscute).

Pseudobulbii sunt in mod frecvent de forma sferica sau ovoida, cu un diametru ce variaza de la 1 cm la 15 cm, fiind in mod frecvent inveliti de zona bazala a frunzelor. Aspectul frunzelor poate fi divizat in doua forme: solzoasa, cand sunt atasati unui segment al rizomului, si frunze propriu – zise, cand se insera pe pseudobulb. In mod normal frunzele prezinta un petiol, care este decelabil mai putin ca forma, insa evident structural, prin prezenta unei zone de demarcatie. Ulterior caderii frunzelor, petiolii raman atasati pseudobulbilor. Petiolul nu este prezent la toate speciile.

In functie de specie, forma frunzei poate prezenta diferente semnificative, cu nervura centrala proeminenta sau imersata in suprafata foliara. Culoarea frunzei variaza de la verde galbui pana la verde inchis, iar abundenta foliajului si grosimea frunzelor sunt si ele subiectul unei variabilitati consistente. In cazul speciilor care populeaza regiuni cu intensitate luminoasa puternica, frunzele prezinta o latime diminuata insa o grosime mai mare, prin comparatie cu speciile ce manifesta preferinta pentru zone mai umbrite. Varful frunzelor este de regula acut, latimea variaza intre 0,5 si 6 cm, iar lungimea frunzelor este de regula inclusa in intervalul 10 – 150 cm.

Tijele florale emerg de la baza pseudobulbilor. De regula, fiecare pseudobulb infloreste doar o singura data pe durata vietii.

Genul Cymbidium a fost identificat in natura de catre vanatorii de orhidee catre inceputul secolului 19, in junglele asiatice, exemplarele colectate fiind ulterior transportate si plantate in Europa. Aceste varietati salbatice initiale au reprezentat materialul genetic pe seama caruia au fost produse majoritatea incrucisarilor prezente ulterior in comert. Scopul acestor hibridari a fost reprezentat de crearea unor varietati cu valoare economica si estetica ridicata, cu infloriri abundente, flori de dimensiuni mari, durabile, si cu cromatica deosebita. Din acest motiv, hibrizii europeni de cymbidium prezinta dimensiuni exceptionale, prin comparatie cu exemplarele crescute in restul lumii.

Primul hibrid de Cymbidium a aparut in 1889 - Cymbidium eburne x lowianum. In urmatorii 20 de ani, doar 14 specii noi au fost descoperite, insa nu prezentau interes horticol. Ulterior insa, in prima decada a secolului 20 au fost descoperite numeroase alte specii in Burma si Indochina, in special in Cambodia. Specii ca parishii, insigne si erythrostylum au jucat astfel un rol important in crearea de noi hibrizi spectaculosi. Specii ca hookerianum si lowianum au stat la baza producerii de hibrizi cu flori verzi, eburneum si insigne au creat hibrizi de culoare alba si roz, traceyanum a generat varietati galbene, ansonii, flori rosii si roz, iar parishii a dat nastere exemplarelor cu labelum rosu, cum este cazul lui Cymbidium Miretta.

H.G. Alexander, crescator celebru de Cymbidium, a produs la inceputul secolului curent hibridul Cym. Alexanderi Westonbirt (eburneolowianum x insigne), taxon cu valoare inestimabila pentru crearea ulterioara a unor noi varietati de hibrizi cu flori albe, roz, galbene, verzi, cu inflorire in mod special toamna si in timpul iernii. Cymbidium Pauwelsii (insigne x lowianum) a fost prima incrucisare care sa produca flori de dimensiuni mari, ca Cymbidium Babylon (Olympus x Pauwelsii), care, la randul sau, a fost utilizat pentru crearea de varietati noi ce prezinta culori vibrante. 

Din punct de vedere al taliei, speciile genului Cymbidium se divid in doua grupe: standard si miniaturale, desi recent au fost realizate incrucisari intre cele doua porturi. Taxonii cu inflorescente pendente au fost realizati utilizand specii ca devonianum si aloifolium.

Temperatura optima de crestere pentru speciile genului Cymbidium implica existenta unei diferente semnificative intre temperaturile diurne si cele nocturne. Temperatura din timpul zilei va trebui sa se inscrie in intervalul de 27 – 32 ℃  , iar cea nocturna, intre 10 – 15 ℃  . Ca regula de baza, este necesar sa se ofere o diferenta termica de 13 – 16 ℃, cel putin in unele perioade ale anului, pentru a asigura succesul infloririi.

In mod ideal, in sezonul rece, Cymbidium va fi amplasat in camere foarte luminoase cu temperaturi de 10-18 grade. Plantele pot fi crescute si afara, atat timp cat temperaturile nu scad sub 3-10 grade (in functie de specie/hibrid) si pot fi asigurate conditiile de umiditate adecvate.

Temperatura ideala in perioada de inflorire se va situa de asemenea in intervatul 10-18 grade, persistenta florilor fiind direct influentata:

• 10-12 ℃ - florile rezista aprox. 12 saptamani
• 21 ℃ - florile rezista maxim 3 saptamani

Orhidee Cymbidium in serele de productie

Speciile genului Cymbidium necesita iluminare abundenta, insa lumina va trebui sa fie partial filtrata pentru a preveni aparitia arsurilor solare pe frunze. Iluminarea puternica va facilita inflorirea, care va fi mai abundenta si cu o cromatica mai intensa, iar lipsa acesteia va produce flori cu culori palide. Desi in prezenta unei iluminari adecvate, orhideele Cymbidium nu necesita fertilizare, totusi, administrarea periodica a unui fertilizant va duce la obtinerea unor infloriri mai abundente.

Umiditatea necesara pentru majoritatea speciilor de Cymbidium trebuie sa se incadreze in intervalul de 40 – 70%, in functie de cerintele fiecarei specii. Totodata, in anotimpul cald, se recomanda pulverizarea cu apa in cursul diminetii sau al dupa amiezei, pentru cresterea umiditatii.

Irigarea orhideelor din genul Cymbidium se va efectua de regula o data pe saptamana, insa in sezonul cald frecventa recomandata este de o data la 2 – 3 zile, in functie de parametrii climatici locali (umiditate atmosferica relativa, iluminare, temperatura, ventilatie). Se recomanda irigari abundente in sezonul de crestere (evitand o stagnare prelungita a apei), insa acestea vor fi reduse odata cu finalizarea dezvoltarii de cresteri noi, fara a permite insa uscarea completa a substratului.

Fertilizarea speciilor de Cymbidium se va realiza cu o formula de tip 30 – 10 – 10 in sezonul de crestere, la nu mai mult de 25% din concentratia recomandata de producator pe ambalaj. La sfarsitul lunii august si inceputul lunii septembrie se va opta pentru utilizarea unui fertilizant de tip 6 – 30 – 30 sau 10 – 52 – 10, pana la sfarsitul lui noiembrie, cand fertilizarea va fi sistata complet, administrandu-se numai apa. Administrarea de fertilizant dupa luna noiembrie poate duce la avortarea florilor sau la dezvoltarea de diformitati.

Schimbarea substratului pentru speciile genului Cymbidium se va efectua la intervale de 2 – 3 ani, sau chiar de 4 – 5 ani, daca exemplarele sunt plantate in substrat de fibra de cocos. In cazul in care planta nu mai incape in vas sau sunt observate probleme ale sistemului radicular, planta poate fi mutata.

Anterior replantarii si/sau divizarii plantelor, substratul se va lasa la hidratat pentru cateva ore, in apa. Sub nicio forma nu se va utiliza substrat universal humic sau turba, intrucat acestea vor produce putrezirea rapida a radacinilor. Dupa ofilirea florilor acestea vor fi indepartate, intrucat caderea si descompunerea acestora in mediul de cultura vor duce la slabirea plantelor. In egala masura, spre sfarsitul infloririi, cand doar 2 – 3 flori persista pe tija florala, se recomanda taierea si indepartarea acesteia, pentru a nu consuma inutil resursele energetice ale pseudobulbilor, aspect ce va afecta semnificativ negativ inflorirea din sezonul urmator. Momentul finalizarii infloririi este cel mai propice pentru divizare sau schimbarea substratului/ a recipientului de cultura, precum si pentru curatarea radacinilor ce prezinta semne de afectiuni fungice sau bacteriene. La divizare, se recomanda pastrarea unor grupuri de 3 – 5 pseudobulbi, ce vor fi spalate cu grija, lasate sa se zvinte, si apoi depozitate in pungi de plastic legate si pastrate in locuri racoroase. La alegerea recipientelor de cultura, se recomanda vase inalte ce pot asigura o stabilitate potrivita plantei si spatiul necesar cresterii pentru cel putin 2 – 3 ani. Pseudobulbii batrani se vor amplasa langa marginea recipientului, pentru a permite dezvoltarea  cresterilor noi in directia opusa.

Oferta completa de Cymbidium de la Secret Garden este disponibila aici (link).

Vrei sa vezi mai multe articole si sa acumulezi mai multe cunostinte? Acest articol este oferit gratuit, insa poti sustine secretgarden.ro cu o recenzie aici:

Google: Recenzie pe Google

Facebook: Recenzie pe Facebook