Lycaste - Repausul de iarna al speciilor si hibrizilor
Un gen denumit in amintirea fiicei regelui Priam al Troiei, Lycaste include specii atractive pentru comertul horticol, cu preferinte ridicate pentru umiditatea crescuta a aerului si temperaturile moderate spre crescute, rareori scazute, caracteristica comuna multor specii de origine Mexicana sau Central Americana. In cadrul genului se cunosc 31 de specii, 3 hibrizi naturali, 2 subspecii, o specie nominate si o varietate, grupate in cadrul a 4 sectiuni, dintre care una este ulterior divizata in 2 subsectiuni. Dintre aceste 4 sectiuni, cea vizata de modificari anatomice si fiziologice reprezentate de pierderea frunzisului in perioada de repaus este sectiunea Deciduosae, al carei nume indica exact acest aspect (cu frunze cazatoare).
Poti achizitiona Lycaste aici (link).
Sectiunea Deciduosae include subsectiunea Xanthanthae, cu specii ce prezinta flori galbene (xanthos = galben, anthos = flower), si sectiunea Paradeciduosae, cu flori cu fond alb si punctuatie roz – rosiatica.
Speciile sectiunii Deciduosae, dintre care cel mai frecvente in colectii sunt aromatica, bradeorum, cruenta, deppei, impartasesc aspectul pierderii frunzelor in sezonul hibernal, datorita climatului specific originar al zonei Central Americane, unde se disting un anotimp ploios si unul secetos, pierderea frunzelor fiind o adaptare necesara parcurgerii cu succes a perioadei uscate, intrucat prezenta frunzelor ar creste viteza de evaporare, si implicit de deshidratare a plantelor. Caderea frunzelor demareaza la sfarsitul toamnei si inceputul iernii, ramanand in faza de rezistenta, cu bulbii nuzi, pana la inceputul primaverii, cand demararea cresterilor noi va coincide cu initierea tijelor florale, incepand in acest moment un sezon de crestere accelerata, pentru a permite plantelor noi formate sa acumuleze indeajuns de multe rezerve de nutrienti pentru a permite traversarea cu succes a urmatorului sezon secetos.
In sezonul umed, care corespunde in mare masura verii, irigarile vor fi abundente, si insotite de fertilizari diluate, permitand insa substratului sa se usuce anterior administrarii apei. In sezonul de repaus insa, se recomanda sistarea completa atat a irigarii cat si a fertilizarilor. La administrarea apei, se va acorda atentie deosebita pentru a nu permite apei sa intre intre frunzele nou formate si inca nedesfasurate, intrucat acest aspect va duce invariabil la instalarea de afectiuni fungice si bacteriene, ce pot decima in mod alert fie si cele mai viguroase specimene de Lycaste.
Vrei sa vezi mai multe articole si sa acumulezi mai multe cunostinte? Acest articol este oferit gratuit, insa poti sustine secretgarden.ro cu o recenzie aici:
Google: Recenzie pe Google
Facebook: Recenzie pe Facebook