Dendrobium Aberrans - Caracteristici si Instructiuni de Ingrijire

Dendrobium Aberrans care

Dendrobium aberrans Schltr. 1912 este o specie de orhidee botanica de talie mica, atipica in aspect - prezinta tulpini ce au mai degraba aparenta de bulbi decat de "trestii", acest fapt probabil influentand numele de "aberrans". 

Sinonimele valide pentru Dendrobium Aberrans sunt Sayeria aberrans (Schltr.) Rauschert, Feddes Repert. 94 (1983) 466 si Asarum aberrans (Schltr.) Archila, Revista Guatemalensis 18(1) (2015) 31, nom. illeg. (not Asarum L.), ultimul sinonim insa fiind ilegitim.

Dendrobium Aberrans a fost descrisa in 1912 de Friedrich Richard Rudolf Schlechther, taxonomist si botanist german (16 octombrie 1872 - 16 noiembrie 1925), autor al unor importante lucrari privind orhideele, ce sintetizeaza cercetarile sale in Africa, Indonezia, Noua Guinee, America Centrala si de Sud si Australia. Herbarul sau vast, cu numeroase specimene valoroase, a fost distrus in timpul bombardamentelor din Berlin in 1945.

Incadrarea sistematica a acestei specii botanice este urmatoarea: subfamilia Epidendroideae, tribul Dendrobieae, subtribul Dendrobiinae, genul Dendrobium, sectiunea Latouria, specia Dendrobium Aberrans.

Dendrobium Aberrans se prezinta ca o specie epifita, cu pseudobulbi agregati, strans grupati, ingust clavati, luciosi, de culoare verde inchis cu nuante kaki, maslinii sau chiar maro catre zona apicala, de 3 - 20 cm lungime si 0,4 - 1,3 cm latime, dispusi pe rizomi cu 3 - 4 noduri. Frunzele, de 3,5 - 10,2 cm lungime si 1,6 - 3,1 cm latime, inserate apical pe pseudobulbi, de forma eliptic-lanceolata, acuta sau acuminata, sunt coriacee. Inflorescentele sunt multiple, aparand frecvent mai multe pe acelasi pseudobulb, pendente, erecte sau arcuate-pendente, pe tije de 6 - 8 cm lungime, cu pedunculi subtiri, cu aspect sarmos, sunt prevazute cu bracteo ovat-eliptice, acute, de 2 - 4,5 mm lungime. Florile se deschid larg, prezentand o sepala dorsala sub forma eliptica si obtuza, de 7 mm lungime si 5 mm latime si sepale laterale oblong-eliptice, obtuze, de 7 - 9 mm lungime si 6,5 mm latime. Se remarca prezenta unui mentum subglobos, de 5 mm lungime. Petalele sunt lanceolate, rotunjite la apex, de 6,5 mm lungime si 3 mm latime, cu margini apicale protuberante. Labelumul este clavat, se deschide larg, trilobat, cu contur flabelat, cu venatie pronuntat reliefata. Are 1 cm lungime si 1,4 cm latime, cu lobi laterali obovati, cu margini proeminente pe lobul central, considerabil mai mici decat cele prezente pe lobii laterali si profund emarginate catre jumatatea lungimii. Columna, de dimensiuni mici, cu callus carnos, prezinta trei creste discrete, are 2 mm lungime, si este recurvata.

O specie botanica cu o prezenta distincta in cadrul genului Dendrobium, apartine sectiunii Latouria, ai carei membrii prezinta un mentum mai degraba sacat sau subsacat decat conic, in vedere laterala. In egala masura, labelumul prezinta si el un aspect distinct, fiind mai curand lat decat lung si cu lobii laterali in general mai mari decat lobul median, acesta din urma fiind adanc emarginat. Dendrobium Aberrans se remarca prin prezenta unor flori albe sau alb-crem, deosebit de impozante, parfumate, deseori marcate cu nuante de roz in zona columnei.

Cu distributie ce acopera Papua Noua Guinee, in special zona vestica, unde populeaza in statiuni epifite padurile de Castanopsis, Nothofagus si ferigi arborescente, la altitudini cuprinse intre 300 si 1900 m, din muntii Bowutu (Maboro) si pana in sudul orasului Lae.

In mediul natural, Dendrobium Aberrans infloreste in lunile mai, iunie, august si decembrie.

Valoarea radiatiei luminoase pentru aceasta specie se va inscrie in intervalul 20000 - 30000 lux, indicand preferinta acestui taxon pentru lumina puternica, insa fara insolatie directa.

Temperatura de crestere poate fi constanta pe parcursul anului, cu media temperaturii diurne de 25 - 28 ℃  si temperaturi nocturne minime de 16 - 17 ℃.

Umiditatea optima trebuie sa se situeze in intervalul 80 - 85% pe tot parcursul anului, tinand cont ca un nivel mai scazut al acesteia afecteaza dezvoltarea plantei si inhiba cresterea, determinand subdezvoltarea pseudobulbilor.

Ca substrat se poate opta pentru montarea pe plachete de scoarta, de pluta, daca se tine cont de oferirea unui nivel optim al umiditatii, insa pentru comoditate si eficienta se recomanda plantarea in ghivece, in substrate cu drenaj puternic - reprezentate de scoarta cu granulatie mare sau de bucati de 1 - 2 cm diametru de fibra de cocos compactata. Schimbarea substratului, a recipientelor de cultura si divizarea pentru aceasta specie se poate realiza in orice perioada, atat timp cat se remarca cresteri noi ale radacinilor.

Irigarea trebuie sa fie atat abundenta, cat si frecventa, cu o usoara reducere a volumului in perioada de iarna. Se recomanda sa se evite uscarea completa a substratului.

Fertilizarea se va realiza saptamanal, la concentratie de 50% din doza recomandata pe flacon, utilizand un fertilizant echilibrat.

Perioada de repaus se va asigura in timpul iernii, cand se va reduce cantitatea de apa administrata pentru zilele cu durata redusa si intensitate luminoasa scazuta. Odata cu reducerea irigarii se va opta si pentru sistarea administrarii fertilizantului.

Oferta completa de Dendrobium de la Secret Garden este disponibila aici (link).

Vrei sa vezi mai multe articole si sa acumulezi mai multe cunostinte? Acest articol este oferit gratuit, insa poti sustine secretgarden.ro cu o recenzie aici:

Google: Recenzie pe Google

Facebook: Recenzie pe Facebook