Genul Stanhopea, cunoscut anterior si ca Ceratochilus, Stanhopeastrum, Gerlachia sau Tadeastrum, apartine familiei Orchidaceae si a fost descries de William Jackson Hooker in 1829, care a denumit genul in onoarea celui de-al patrulea Earl de Stanhope (Philip Henry Stanhope), presedinte al Societatii Medico – Botanice din Londra. Arealul natural al genului Stanhopea include Mexic, pana in nord vestul Argentinei, in America Centrala si de Sud, unde populeaza paduri umede la altitudini de la nivelul marii la peste 5000 m.

Majoritatea speciilor de Stanhopea infloresc vara si doar unele in cursul toamnei. Florile, puternic parfumate, au persistenta redusa, durand doar 3 – 4 zile, si in general emerg prin zona inferioara a cosurilor de plantare, creand impresia ca plantele sunt rasturnate. Parfumul sugereaza nuante condimentate, iar speciile de Stanhopea sunt cunoscute pentru infloriri succesive, repetate de mai multe ori in decursul unui an

Speciile genului Stanhopea au crestere epifitica, fiind ocazional terestre. Poseda pseudobulbi ovati, cu o singura frunza lunga, eliptica, inserata apical. In mediul natural, radacinile aeriene ale speciilor acestui gen cresc deseori orientate superior, dand nastere unei formatiuni in forma de cuib, in care se aduna frunze moarte si praf, oferind astfel nutrienti plantelor.

Cerintele fata de intensitatea luminoasa ale speciilor de Stanhopea se situeaza in zona luminii difuze insa puternice, de aproximativ 25000 – 30000 lux, similar speciilor genului Cattleya, insa evitand razele de soare directe, ce pot produce arsuri solare grave pe frunze. Este recomandabil sa se ofere umbrire suplimentara in timpul verii, cand temperaturile diurne depasesc 34 grade Celsius.

Temperatura de crestere, ce reflecta originea speciilor de Stanhopea din regiuni tropicale si subtropicale, insa totodata si ocuparea unor areale montane, de altitudine mare, se situeaza in general in registrul temperaturilor joase. Unele specii tropicale, ca Stanhopea annulata, avicula, candida, cirrhata, ecornuta si grandiflora necesita temperature nocturne de peste 18 °C pentru asigurarea succesului infloririi. Ca regula generala, majoritatea speciilor tropicale necesita temperaturi nocturne minime de 12 °C. Temperaturile superioare pot atinge limita de 30 – 35 °C fara a ridica probleme deosebite in cutura acestor specii.

Orhideea Stanhopea necesita in general un nivel ridicat al umiditatii atmosferice pentru intregul an, motiv pentru care sunt recomandate pulverizari frecvente in timpul verii. Datorita nivelului ridicat de umiditate solicitat de aceste specii, se recomanda asigurarea unei foarte bune ventilatii, pentru a preveni dezvoltarea de afectiuni fungice si bacteriene.

Modul de crestere ideal pentru orhideea Stanhopea implica amplasarea plantelor intr-un cos de sarma cu orificii de dimensiuni mari, de minim 1 cm diametru, care sa permita florilor pendente sa penetreze baza recipientului de cultura. Cosurile din lemn si ghivecele standard pot impiedica acest lucru, ducand la esecuri in cazul infloririi. Ca substrat, se poate utiliza fibra de cocos, scoarta de pin de granulatie medie spre mica, ideal amestecata cu muschi sphagnum, perlit sau fibre de feriga Osmunda, pentru a asigura un mediu de cultura afanat, aerat, usor, cu compactare foarte slaba si drenaj puternic. Cele mai impresionante infloriri se obtin de la specimenele mari, viguroase, motiv pentru care nu se recomanda divizarea excesiva a speciilor genului Stanhopea.

Replantarile se vor efectua cu o frecventa scazuta, la aproximativ 3 ani, si de regula vor fi evitate, intrucat pot intarzia inflorirea cu pana la 12 luni. Momentul ideal pentru efectuarea acestei intervenii este vara, imediat dupa finalizarea infloririi.

Irigarile se pot realiza cu o frecventa de 2 – 3 ori pe saptamana in sezonul cald (se urmareste raportul temperatura-umiditate), si vor fi insotite de pulverizari zilnice in perioada foarte calduroasa, pentru a asigura o umiditate constanta. In perioada rece se va evita udarea frunzelor, intrucat aceasta poate duce la patare bacteriana a frunzelor. Pentru speciile de provenienta central americana nu se va permite niciodata uscarea completa a substratului pe perioada iernii, intrucat plantele sunt foarte sensibile la acumularea de saruri in substrat. Unele specii, ca Stanhopea hernandezii, insignis, jenischiama, leitzei, maculosa si martiana provin din regiuni cu ierni secetoase, motiv pentru care se recomanda reducerea irigarii si oferirea unui nivel ridicat de lumina in perioada de iarna. Pentru aceste specii se va reveni la schema normala de udare odata ce, in primavara, se remarca demararea de cresteri noi.

Fertilizarea se realizeaza la intervale regulate, cu o dilutie de 25 % din dozajul recomandat pe ambalaj, la interval de 2 saptamani. Pentru plantele crescute in scoarta, se va utiliza o formula de 30 – 10 – 10, bogata in azot, alternativ cu o formula echilibrata, de 20 – 20 – 20. Pentru sezonul de inflorire se va recurge la o formula de 10 – 30 – 20, pentru stimularea infloririi.

Orhideea Stanhopea nu necesita o perioada de repaus pentru stimularea infloririi, si nici un repaus in sezonul rece. Infloririle esuate se datoreaza de cele mai multe ori unei irigari insuficiente pe perioada verii, diferente termice slabe de la zi la noapte in primavara, sau umiditate prea scazuta.

Vrei sa vezi mai multe articole si sa acumulezi mai multe cunostinte? Acest articol este oferit gratuit, insa poti sustine secretgarden.ro cu o recenzie aici:

Google: Recenzie pe Google

Facebook: Recenzie pe Facebook