Cum impachetam plantele in sezonul rece?
Expediem plante pe tot parcusul anului, insa in sezonul rece procedura de impachetare este diferita.
Folosim mai multe coli de hârtie + folie izolatoare + cutii din carton dur CO5 (cele mai groase cutii disponibile pentru expedierea pachetelor). Scopul hârtiei este de a absorbi umiditatea rezultată din diferențele de temperatură, iar izolația menține o temperatură decentă în cutie.
Desi impachetam foarte bine, in timpul iernii va recomandam sa adaugati si un Heat Pack in comanda:
Heat Pack XL - 72 Hours
Heat Pack L - 40 Hours
Expedierea plantelor vii este posibila pana la temperaturi de -5°C, atat timp cat persoana care receptioneaza pachetul urmeaza cativa pasi simpli pentru primirea plantelor in casa.
Primirea plantelor in casa
Transportul plantelor prin curier presupune si anumite riscuri, in special in sezonul rece, cand temperaturile exterioare pot atinge valori extreme in timp scurt. Desi plantele sunt ambalate foarte bine, in concordanta cu rigorile agreate de majoritatea crescatorilor si comerciantilor de plante exotice, pentru a evita socurile termice este necesar sa urmati cativa pasi simpli:
Pasul I. Dupa ce primiti pachetul, este foarte important sa il depozitati (sigilat) in cea mai racoroasa zona din casa (temperatura ideala 15-18 ℃), timp de aproximativ 2 ore, departe de orice sursa de caldura.
Pasul II. Dupa trecerea acestui interval de timp de 2 ore, puteti desigila pachetul, fara a despacheta plantele. Lasati pachetul in acest stadiu pentru aproximativ inca o ora.
Pasul III. Despachetati plantele si le lasati in aceasta camera racoroasa cel putin cateva ore. Este foarte important sa evitati apropierea de orice sursa de caldura pentru cel putin 24 ore. In urmatoarea zi, plantele pot fi mutate in camere incalzite normal, iar apoi hidratate in cursul diminetii, pentru a permite apei sa se evapore si sa nu stagneze pe plante peste noapte.
Plantele suporta foarte bine temperaturi mici (pe termen scurt), insa trebuie sa evitati un soc termic prin expunerea brusca la diferente de temperatura - spre exemplu o trecere de la 5 ℃ (temperatura in cutie) la 24℃ (temperatura in casa) - intrucat expunerea la extreme termice poate provoca foarte usor leziuni datorate frigului. Acestea se prezinta ca leziuni superficiale, adancite, uneori cu decolorari, cu aspect de vezicule ce retin apa, urmate indeosebi de ofiliri bruste.
Va recomandam sa evitati mutarea plantelor din ghivecele in care au venit, in primele saptamani. Aceasta operatiune le poate destabiliza semnificativ.
La impachetarea plantelor folosim materiale de cea mai buna calitate (hartie, folie termica, cutii groase, banda adeziva), acestea fiind oferite gratuit.