Denumit de Lindley in 1843, genul Lycaste, prescurtat Lyc. in horticultura, isi trage probabil numele de la cel al unei menade, insotitoare a zeului Dionysus, din mitologia greaca. Cuprinde aproximativ 30 specii, ce au drept caracteristici comune pseudobulbii mari, ovoizi, frunze subtiri, fragile, plicate, si flori de dimensiuni considerabile, amintind ca forma de cele ale speciilor genului Maxillaria, cu care este inrudit, insa categoric mai mari decat acestea. Speciile genului Lycaste sunt distribuite din Mexic pana in zona tropical a Americii de Sud.

Florile poseda trei petale si trei sepale, petalele fiind de regula colorate in galben, alb sau portocaliu, iiar petalele in galben, portocaliu, verde sau rosu brun. Atat pe petale cat si pe sepale pot fi prezente coloratii mai dense sau mai rare cu pete rosii, purpurii sau rosii brun. Labelumul poate fi similar celorlalte doua petale, dupa cum este cazul speciilor Lycaste aromatica sau Lycaste brevispatha, sau colorate distinct, ca in cazul unor subspecii si varietati de Lycaste macrophylla. Dimensiunea florilor este in general de 5 – 10 cm, cu unele specii, ca Lycaste schilleriiana, ce pot atinge dimensiuni de 16 – 18 cm diametru. Unele specii prezinta flori parfumate, amintind uneori de scortisoara si cuisoare.

Genul Lycaste este divizat in 4 sectiuni, dintre care una poseda doua subsectiuni:

• Sectiunea Deciduosae – cu specii carora le cad frunzele in timpul perioadei de repaus:

-Subsectiunea Xanthanthe – cu flori de culoare galben pana la portocaliu

-Subsectiunea Paradeciduosae – cu flori albe stropite cu roz;

• Sectiunea Longisepalae – cu sepale foarte lungi;
• Sectiunea Macrophyllae – pastreaza frunzele pe perioada de repaus;
• Sectiunea Fimbriatae – prezinta labeum cu franjuri.

Hibrizii speciilor de Lycaste produc flori deosebite, uneori mai multe per tija florala, alteori solitare, insa cu numeroase tije, ce emerg din zona bazala a fiecarui pseudobulb matur, de obicei in anotimpul rece si in lunile de primavara, insa au fost constatate numeroase abateri de la aceasta regula. Florile, de dimensiuni medii si mari, sunt persistente mult timp si parfumate.

Oferta de Lycaste de la Secret Garden este disponibila aici (link).

Cerintele fata de luminozitate sunt similare cu cele ale speciilor genului Cattleya, de 20000 – 35000 lux, preferand locatii usor umbrite in cursul lunilor de vara, si cele mai expuse locatii pe durata toamnei si a iernii.

Temperatura ideala pentru orhideele Lycaste se va incadra in intervalul de 10 – 15 ℃ pe timpul noptii si de 20 – 25 ℃ ziua. In timpul verii, temperaturile pot fi mai crescute. Totusi, s-a constatat ca majoritatea speciilor si hibrizilor se adapteaza foarte usor conditiilor de apartament.

Umiditatea adecvata pentru speciile genului Lycaste se va incadra in intervalul 50 – 70%, fapt ce sugereaza ca orhideele genului Lycaste sunt printre cele mai tolerante specii la uscaciune.

Trebuie retinut ca multe exemplare de orhidee din genul Lycaste comune in comertul horticol sunt hibrizi de specii apartinand sectiunii Deciduosae, motiv pentru care este absolut normal ca acestea sa isi piarda frunzele la intrarea in sezonul de repaus. In perioada de crestere, din martie pana in noiembrie, speciile si hibrizii genului Lycaste prefera udarile abundente si frecvente, necesitand multa apa pentru o crestere adecvata, care sa garanteze infloriri. Totodata, este normal ca varfuzile frunzelor sa se brunifice, mai ales inainte de caderea acestora. Irigarile vor fi sistate, avand doar character ocazional, maxim o data pe luna, in perioada de repaus, urmand a se reveni la schema normal de udare odata cu observarea initierii de cresteri noi. Daca se observa o deshidratare accentuata a bulbilor, se va recurge la pulverizari saptamanale.

Pentru fertilizarea orhideelor din genul Lycaste se va utiliza un fertilizant echiibrat, cu o formula NPK de tip 30 – 30 – 30, iar administrarea fertilizantului se va face la fiecare udare, in cazul plantarii in scoarta, sau la fiecare a 3-a sau a 4- a udare, daca plantele sunt plantate in muschi de turba. La sfarsitul toamnei, odata cu finalul lunii noiembrie, fertilizarile vor fi sistate si se va administra numai apa.

Infloririle au loc de regula de la sfarsitul iernii pana primavara devreme, cu flori mari, de 10 – 15 cm diametru, pe tije florale ce emerg de la baza pseudobulbilor cu cele mai mari dimensiuni.

Replantarile se vor efectua dupa finalizarea infloririi, utilizand in acest scop fie scoarta de pin de granulatie mica spre medie, in muschi sphagnum, sau ambele, in ametec cu perlit. Specimenele se pot diviza odata ce dezvolta cel putin 6 pseudobulbi. Pseudobulbii batrani pot produce si ei cresteri noi, insa uneori este posibil sa dureze un timp mai indelungat, aproximativ un an.

Vrei sa vezi mai multe articole si sa acumulezi mai multe cunostinte? Acest articol este oferit gratuit, insa poti sustine secretgarden.ro cu o recenzie aici:

Google: Recenzie pe Google

Facebook: Recenzie pe Facebook