Denumite si orhideele panseluta, speciile genului Miltoniopsis, descrise in 1889 de Alexandre Godefroy – Lebeuf, in numar de 5-6, formeaza totusi peste 2000 hibrizi horticoli. Desi initial fusesera incluse in genul Miltonia, ulterior s-a constatat ca impartasesc mult mai multe similaritati cu genul Odontooglossum. Din cele 5 – 6 specii botanice cunoscute, doar 3, anume Miltoniopsis roezlii, Miltoniopsis Vexillaria si Miltoniopsis phalaenopsis, reprezinta speciile parentale care au stat la baza crearii numarului impresionant de hibrizi horticoli.

Speciile sunt originare din Costa Rica, Panama, Venezuela, Colombia, Ecuador si Peru, unde populeaza locatii cu altitudine cuprinsa intre 500 si 2000 m si clima variabila, de la pajisti umede, foarte calduroase pana la paduri umede relativ reci, ca zona de mijloc, populand paduri umede cu climat temperat.

Caracteristica de baza a tuturor locatiilor preferate este umiditatea crescuta, intrucat in aceste zone, ploile sunt frecvente pe tot parcursul anului, fiind insotite in mod comun de depuneri masive de roua sau de ceturi frecvente.

Specii epifite sau litofile, membrii genului Miltoniopsis se diferentiaza de speciile de Miltonia prin prezenta unei singure frunze la apexul pseudobulbului, care este inconjurata de frunze distincte, cu aspect de teci. Plantele sunt de talie medie, cu crestere simpodiala, cu frunze subtiri, inguste, de culoare verde deschis, dispuse in evantai la baza pseudobulbilor complanati, in zonele mai aplatizate ale acestora.

Sezonul principal de inflorire are loc din primavara pana toamna, insa unele specii si cea mai mare parte a hibrizilor, pot inflori in orice perioada a anului. Produc inflorescente cu 3 – 7 flori persistente, de pana la 5 saptamani, sau uneori mai mult, dar care se ofilesc rapid daca sunt taiate, de dimensiuni mari (7 – 8 cm), parfumate, cu aspect impunator si cromatica variabila, de la galben pana la nuante de rosu si violet.

Genul Miltoniopsis prefera nivele scazute de radiatie luminoasa, de 9000 – 15000 lux, fara expunere directa la razele solare, asemanator speciilor de Paphiopedillum cu frunze patate, insa cu valori relativ mai mari decat se recomanda pentru speciile de Phalaenopsis. In anotimpul rece, pot tolera valori ceva mai ridicate ale luminii, ajungand pana la 18000 lux. Datorita faptului ca cerintele fata de radiatia luminoasa sunt scazute, speciile genului Miltoniopsis se pot creste fara probleme cu lumini artificiale, in cazul in care se asigura un nivel de umiditate moderat – ridicata. In multe cazuri a fost remarcata imbunatatirea calitatii florilor daca acestea sunt mutate in zone mai umbrite imediat dupa formarea bobocilor.

Un indicator al faptului ca plantele primesc indeajuns de multa lumina este reprezentat de culoarea verde deschis a frunzelor. Frunzele palide indica un exces de lumina, iar frunzele de culoare verde inchis semnaleaza valori insuficiente ale acestui parametru. Culoarea rosiatica sau galben – roscata a frunzelor indica neccesitatea reducerii valorilor radiatiei luminoase. Lumina corecta este indicata de aparitia unei nuante vagi, usor rozalii, a frunzelor. Adeseori, este dificil sa se asigure cantitatea necesara de lumina care sa declanseze inflorirea, fara a obtine totodata si frunze palide. In cazul luminii extrem de intense, frunzele pot prezenta arsuri solare, mai ales catre mijlocul verii.

Temperatura in zonele originare depaseste rareori 27℃ in timpul zilei, iar in timpul noptii poate scadea frecvent pana la 10℃ sau mai jos. Genul Miltoniopsis se creste eficient la temperaturi similare cu cele pentru genul Odontoglossum, in intervalul de 6 – 25℃, putand insa tolera variatii in afara acestui interval, pentru perioade scurte  de timp. Temperatura ideala pentru crestere si inflorire este de 23 – 25℃ in timpul zilei si de 16 – 18 ℃ in timpul noptii, cu o variatie de aproximativ 7 – 8 ℃. In cazul unor temperaturi predominant scazute, se recomanda reducerea umiditatii. Plantele nu apreciaza temperaturi mai mari de 25 ℃, necesitand scaderea intensitatii luminoase si cresterea umiditatii, pentru a putea tolera astfel de conditii. Este important de retinut ca toleranta la temperaturi superioare creste o data cu cresterea umiditatii.

Umiditatea necesara cresterii orhideelor Miltoniopsis trebuie sa aiba un nivel ridicat, fiind ideala in acest sens asocierea in grupuri mai mari cu alte specii de plante cu preferinta pentru umiditate ridicata. Valorile optime se vor situa in intervalul de 70 – 80 %, cu valori maxime in timpul noptii, de pana la 80 – 90% si valori minime, in cursul dupa amiezelor, de 50 – 60 %. Speciile de Miltoniopsis pot tolera, insa, pentru perioade scurte de timp, valori ale umiditatii chiar si de 20%, cu conditia sa fie irigate frecvent. Pentru perioadele cu temperaturi foarte ridicate, se recomanda pulverizarea ale frunzelor si dispunerea recipientelor de crestere pe tavi cu pietris sau granule ceramice, umplute cu apa. Un alt aspect important este reprezentat de necesitatea asigurarii unei foarte bune ventilatii a aerului, pentru a preveni aparitia afectiunilor fungice, intrucat speciile de Miltoniopsis cresc in mediul natural in partea superioara a coroanelor arborilor.

Exista numeroase optiuni pentru cultura speciilor de Miltoniopsis in ceea ce priveste alegerea substratului, a mediului de crestere si a recipientelor. Oricare ar fi selectia preferata, se va decide asupra acelor combinatii care favorizeaza retentia apei, permitand totodata drenajul rapid al acesteia. Intrucat speciile poseda radacini relativ fine, se va alege un mediu cu granulatie mica, de tipul scoartei de pin Orchiata Precision, sau a unor medii preparate special, care sa contina o proportie de 70% scoarta fina si 30% perlit (il poti achizitiona de aici). La acest mix, unii crescatori adauga uneori o proportie de carbune de lemn, pentru a favoriza absorbtia apei si a altor substante si eliberarea treptata a acestora in mediu. Dimensiunile vaselor de cultura nu vor fi prea mari, ci indeajuns de ample incat sa poata contine masa radiculara si substratul. Recipientele de dimensiuni reduse contribuie la controlul irigarii si prevenirea udarii in exces. In cazul in care se remarca aparitia putregaiului radacinilor, acest aspect este cel mai frecvent datorat drenajului insuficient si aerarii neadecvate a substratului.

Pentru orhideele panseluta este necesara replantarea la 1-2 ani, in functie de substratul folosit. La replantare, se recomanda inlaturarea completa a mediului de cultura existent, insotita de indepartarea tuturor radacinilor afectate, daca este cazul. Ulterior, plantele se vor amplasa in ghivece noi, cu mediu de cultura proaspat. Toate inciziile efectuate la tunderea radacinilor si la divizarea plantelor mari se vor dezinfecta anterior amplasarii in noul mediu, sistand irigarea pentru 24 ore. Perioada optima pentru replantare este toamna, cand se demareaza cresterea radacinilor noi iar cresterile noi au parcurs aproximativ jumatate din intervalul de timp necesar maturarii. In acest sens, plantele vor avea destul timp pentru stabilizare, anterior intrarii in sezonul cald.

Toate speciile de Miltoniopsis vor prefera un mediu umed constant. Irigarea neadecvata va produce plierea frunzelor noi, in cazul unei cantitati deficitare de apa. In cazul perioadelor calde, in conditii de sera, orhideele Miltoniopsis vor fi irigate zilnic. Cand umiditatea atmosferica scade sub 30-40%, se recomanda pulverizarea cu apa a frunzelor, insa avand grija ca acestea sa fie zvantate anterior apusului soarelui. Nu se va permite niciodata uscarea completa a substratului pentru mai mult de 1-2 zile, mai ales in sezonul cald.

Fertilizarile se vor realiza din primavara pana toamna devreme, in perioada de crestere, insa nu pe perioada iernii. Fertilizantul va fi utilizat la dilutie de 25 – 50% din doza recomandata de producator, iar administrarea acestuia va fi efectuata la interval de 1-2 luni. Ulterior fertilizarii, se va recurge la irigarea prin scufundare, pentru indepartarea excesului de fertilizant. Stimularea infloririi se va realiza prin administrarea de fertilizanti saraci in Mg.

Conditiile de crestere se vor pastra constante pe tot parcursul anului, oferind o diferenta termica (ce apare natural in majoritatea locuintelor) de 6 – 11 ℃ de la zi la noapte. Irigarea va fi redusa usor pe perioada iernii, mai ales in cazul in care plantele sunt crescute in condiii de lumina redusa, in zone cu fotoperioada scurta, sau in cazul in care temperaturile nocturne scad sub 16℃. La reducerea cantitatii de apa in perioada iernii, se va sista si administrarea fertilizantului, care poate fi administrat din nou odata cu revenirea la schema de udare specifica sezonului cald.

Vrei sa vezi mai multe articole si sa acumulezi mai multe cunostinte? Acest articol este oferit gratuit, insa poti sustine secretgarden.ro cu o recenzie aici:

Google: Recenzie pe Google

Facebook: Recenzie pe Facebook